• Articles
• admin

Pilar Jennings cu privire la modul de a depăși două obstacole comune pentru compasiune. Cheia este să înfrunți adevărul suferinței — al tău și al altora.

când a fost întrebat recent ce se va întâmpla după ce moare, Dalai Lama a ridicat din umeri și a spus că nu știe. Dar s-a rugat să renască acolo unde este cea mai mare suferință.

în timp ce stăteam cu această afirmație remarcabilă, mi-am dat seama că aceasta este calea lui bodhisattva: să-și dedice viața suferinței altora, în toate formele sale, până când se termină.

cu toate acestea, este posibil să fi observat că acest răspuns nobil—compasiunea din inima înțelepciunii budiste—poate rămâne cu ușurință un obiectiv evaziv. Pentru mulți dintre noi, există un decalaj dureros, aproape instinctual, între modul în care dorim să răspundem la suferință și răspunsul nostru obișnuit.

provocarea cheie este să recunoaștem umanitatea noastră comună, chiar — poate mai ales — atunci când este învăluită în diferențe puternice.

informat de budism și psihoterapie, aș vrea să mă uit la două obstacole în calea îngrijirii suferinței tale și a altora—retragerea și dezamăgirea—și cum le poți depăși.

pentru mulți dintre noi, suferința ne face să ne retragem. Pe măsură ce ne gândim cum să schimbăm acest tipar, ar putea fi util să luăm în considerare faptul că retragerea din suferință este în primul rând un efort de protecție. Dacă, de exemplu, ați experimentat o suferință acută la începutul vieții, probabil că vor exista părți protectoare ale dvs. pregătite pentru a face orice este necesar pentru a îndepărta mai multă durere. Asta fac protectorii interiori: ei stau de pază pentru a se îngriji de soarta iminentă. De cele mai multe ori, aceasta înseamnă găsirea unor modalități de rață și acoperire.

partea cea mai complicată și cea mai paradoxală a retragerii de la suferință este că merge împotriva naturii noastre. Suntem conectați. Aceasta este o perspectivă subliniată în învățăturile budiste, precum și în neurobiologie și psihoterapie. Începem această viață căutând fața mamei noastre și până la ultima suflare, indiferent dacă o știm sau nu, purtăm această dorință de conexiune intimă.

deci, provocarea este de a găsi modalități noi și mai flexibile de a susține siguranța relativă în mijlocul vieții, cu toate dificultățile sale neprevăzute. Desigur, siguranța perfectă nu este ceva pe care ne putem baza. Dar putem face eforturi pentru a discerne diferitele condiții, atât interne, cât și externe, care contribuie sau amenință bunăstarea noastră. Aceasta este ceea ce învățăm să facem atunci când practicăm mindfulness. Observăm mai mult din realitatea noastră fără judecată și învățăm despre ea cu un sentiment de curiozitate prietenoasă, astfel încât să putem discerne mai bine rezultatul probabil al răspunsurilor noastre. În tradiția budistă, facem acest lucru în spiritul reducerii suferinței viitoare și al creșterii bunăstării pentru noi înșine și pentru ceilalți.

Buddha istoric a propus o modalitate de a ajuta corpul și mintea să lucreze în colaborare pentru a crește sentimentele de relativă siguranță și ușurință. Această metodă implică utilizarea respirației pentru a ajuta mintea să se simtă mai echipată pentru a face față realității. Când lucrați cu pricepere cu respirația, încetinind-o și incluzând pauze blânde între fiecare inhalare și expirație, sistemul nervos începe să se simtă mai reglementat, iar mintea ia indicii din corp că este suficient de sigur pentru a vă lăsa garda jos.

Mindfulness-ul respirației este o modalitate neprețuită de a dezgheța dacă aveți de-a face cu condiții stresante. Îți oferă mai multă încredere în capacitatea ta de a rămâne conectat la experiența ta—și la suferința din lume—chiar și atunci când prezintă provocări formidabile.

acest lucru ne aduce la un al doilea obstacol în calea suferinței care poate exercita o putere enormă, mai ales în vremuri de criză. Când ne confruntăm cu o suferință acută, este tentant să ne simțim consumați de modul în care alții ne-au dezamăgit. Dacă ați fost maltratat sau știți despre alții care au fost, acest răspuns este de înțeles. Dar când dezamăgirea ne fixează, putem ajunge să ne întoarcem înainte și înapoi între a ne simți inadecvați și a ne înfuria față de cei care fac rău.

terapeuții cu traume au o perspectivă utilă asupra acestei dinamici. În orice criză, indiferent dacă este într-o familie sau într-o comunitate mai mare, există de obicei o combinație între cineva rănit, cineva care provoacă rău și cineva care depune mărturie pasiv. Combinația dintre a fi rănit și a nu fi ajutat duce adesea la o profundă dezamăgire și neîncredere față de oameni și Relații.

vindecarea de dezamăgire necesită timp și necesită disponibilitatea de a plânge ceea ce nu s-a întâmplat, dar ar trebui să se întâmple. În psihoterapie, lucrăm cu procesul dificil și curajos de doliu conștient experiențele personale și colective ale suferinței ca cale de a simți inima noastră tandră care are nevoie de îngrijire și compasiune.

în meditația budistă, sentimentele de dezamăgire și furie sunt explorate și provocate prin practica meditației de bunătate iubitoare. De-a lungul timpului, această metodă poate întări o înțelegere viscerală că toți ne dorim fericirea și libertatea de suferință.

facem acest lucru mai întâi generând dragoste și compasiune pentru cei la care ne putem îngriji cu ușurință, apoi extinzând aceste sentimente tandre la marea majoritate a oamenilor din această lume pe care nu îi cunoaștem și, încet, chiar și la cei cu care am avut dificultăți sau conflicte. Provocarea cheie este să recunoaștem umanitatea noastră comună, chiar-poate mai ales-atunci când este învăluită în diferențe puternice.

s-ar putea să observați un sentiment de suplețe mentală și ușurință în timp ce lucrați cu această practică, chiar și față de oamenii care în mod normal vă provoacă suferință. Meditând la bunătatea iubitoare vă poate ajuta să cultivați calmul și să vă simțiți mai puțin singuri, mai puțin dezamăgiți și pregătiți pentru restabilirea încrederii.

acestea sunt vremuri complexe prin care trăim. Acestea includ multe exemple izbitoare ale tendinței umane de a privi departe de suferință. Acesta este un timp pentru a practica calea noastră spirituală cu hotărâre, pentru a ne deschide pe deplin la suferința noastră și a altora și pentru a genera un izvor de compasiune pe care îl putem accesa cu ușurință. Acest efort nobil ne va ajuta pe noi și generațiile viitoare să trăim cu liniștea sufletească și bunăstarea pe care o merităm cu toții.